Istoria orasului Constanta

Antichitate

Mozaic roman găsit în urma cercetărilor arheologice în centrul istoric al orașului.

Reconstituire a aspectului oraşului Tomis în sec. III î.e.n. în zona str. Arhiepiscopiei : portul, atunci în zona din sudul Cazinoului, este acum submers. Clima era mai caldă ca astăzi.TomisPeninsula

Farul zis “Genovez” construit după planurile francezului Blaise-Jean-Marius Michel, zis Mișel Pașa, în 1868, pe un soclu genovez din jurul anului 1300.

Monumentul dedicat soldaţilor români care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial, situat în cimitirul central.
Constanța a fost fondată în urma colonizării grecești a bazinului Mării Negre (greacă Pontos Euxeinos) de către coloniști milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc τομή (tomí) însemnând tăietură, despicătură. Conform legendei, Iason și argonauții săi ar fi poposit aici după ce fuseseră trimiși în Caucaz să fure „Lâna de Aur”. Urmăriți de flota regelui Colhidei, Aietes, l-ar fi tăiat în bucăți pe fiul acestuia, până atunci ținut ostatic la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute și să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauților timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor[21]. Însă arheologii consideră mai plauzibil ca tăietura (din linia țărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în fața Cazinoului. O altă posibilă origine a numelui ar fi Tomiris, regina masageților, un trib scit ce trăia între Marea Neagră și Marea Caspică (Herodot).

Milezienii au găsit pe aceste locuri o așezare getică, noul oraș ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolul IV-III î.Hr.. Portul folosit de greci pentru comerțul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciți și celți) a permis dezvoltarea unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, fiind redenumit Constantiana. Publius Ovidius Naso, poetul roman, și-a găsit exilul între anii 8-17. Și-a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viață.

Orașul a rezistat vremurilor tulburi din secolele III și IV, frământate de numeroase invazii gotice, scitice și hunice, devenind reședința provinciei Sciția Mică (latină Scithia Minor, greacă Μικρά Σκυθία / Mikrá Skithía). După împărțirea Imperiului Roman, Constanța împreună cu întreaga Sciție Mică a revenit Imperiului de Răsărit și a rămas parte a acestui stat până în secolul VII, când a fost pierdută din cauza migrațiilor slavilor și bulgarilor.640px-Farul_Genovez,_Constanta

Evul Mediu și Era Modernă
În timpul Evului Mediu, Constanța a fost una dintre piețele comerțului genovez în bazinul Mării Negre. Negustorii și armatorii genovezi erau stabiliți în peninsulă. Până în zilele noastre a rămas din acele timpuri o temelie pe care a fost clădit farul zis Genovez. În secolul XV, Dobrogea împreună cu Constanța au fost cucerite de armata Imperiului Otoman. Importanța localității a scăzut, fiindcă turcii rupseseră relațiile comerciale cu italienii.

În 1865, când flota anglo-franceză pornită spre Crimeea împotriva Rusiei, poposește aici pentru a lua apă și merinde (carne de oaie), Constanța se întinde numai pe peninsulă, la sud-est de actuala stradă Negru-Vodă; la nord-vest de această limită erau stâne, mori, pășuni și vii. În oraș locuiau pescari greci, lipoveni și turci, negustori și meșteșugari greci, români, turci, armeni, evrei și maltezi, oieri români și tătari, grădinari români, bulgari și găgăuzi. Dominația turcă a luat sfârșit după Războiul de Independență al României, când, prin decizia Congresului de la Berlin de la 1878, Dobrogea a devenit o parte a statului român. După 1878, populația românească a sporit semnificativ odată cu sosirea armatei, administrației, învățământului și marinei române[22].

În perioada 1873-1883 s-au adăugat populației constănțene coloniști de origine germană, cunoscuți ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania nazistă, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich).

Regatul României
După ce Dobrogea a devenit o parte a României, a început o perioadă de dezvoltare urbanistică a Constanței, legată de românizarea subsecventă a regiunii (unde până atunci, Românii, „Dicieni” dobrogeni, „Măcineni” moldoveni sau „Mocani” ardeleni, fuseseră minoritari față de Turci și Tătari). Orașul, numit de către regele Carol I „plămânul României”[23], a devenit portul principal al țării după ce Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă (1895). Atunci s-au pus bazele Serviciului Maritim Român. S-a deschis o linie maritimă spre Istanbul, apoi prelungită spre Alexandria și numită „linia orientală”. Portul a fost modernizat și dezvoltat conform planului de reconstruire între 1895 și 1909. S-au construit drumuri și căi ferate adiționale care leagă Constanța de capitală și restul țării. Aceasta a fost o perioadă de prosperitate a Serviciului Maritim Român, ale cărui vase au navigat, nu numai pe „linia orientală” ci și pe „linia occidentală” (spre Marsilia și Rotterdam) și pe „linia de arhipelag” (spre Pireu și Salonic).

Orașul a suferit mult în cursul Primului Război Mondial (1914-1918). Multe clădiri de valoare istorică mare au fost distruse de către forțele germane și bulgare. Aceste evenimente au pus capăt celei mai rapide perioade de dezvoltare din întreaga istorie a Constanței. Totuși, după război, orașul și-a păstrat rolul. În perioada interbelică 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănțean. Atunci s-a construit șantierul naval care a fost până la cel de-Al Doilea Război Mondial cea mai puternică întreprindere a regiunii.

România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial aliată cu Puterile Axei. Astfel, portul constănțean a primit importanță din punct de vedere strategic, bombardat de sovietici. La 23 august 1944, România a trecut de partea Aliaților. Totuși, Constanța a fost prădată de Armata Roșie când forțele sovietice au invadat țara. Uniunea Sovietică a confiscat flota românească aproape în întregime și a supus portul intereselor sovietice.

După al Doilea Război Mondial
Sub regimul comunist Constanța și-a menținut statutul său de cel mai important port românesc, acesta dezvoltându-se și atribuindu-i-se importanța necesară. Între timp s-a dezvoltat șiRomanian_WW2_Memorial_Constanta orașul propriu-zis, în special între 1960-1975, datorită industrializării rapide de tip sovietic. S-a mărit șantierul naval, s-a dezvoltat flota comercială și s-au construit multe uzine. De asemenea, s-a remarcat potențialul Constanței ca centru turistic și s-a început construirea infrastructurii necesare în orașul propriu-zis și în Mamaia.

În timpul revoluției anticomuniste române în Constanța s-au înregistrat 32 morți și 116 răniți. Municipiul a fost, împreună cu Cluj-Napoca, unul dintre centre secundare ale revoluției, fiind depășit în numărul victimelor doar de Timișoara, Brașov, Sibiu și București.

Acum Constanța rămâne cel mai important oraș portuar de pe coasta română a Mării Negre. Importanța funcției turistice a municipiului este de asemenea în creștere.